PROGRAM

Balului Palatului va debuta la ora 18.30, cu primirea invitaților în holul mare al Palatului Culturii.  Spectatorii vor fi întâmpinați de Cvartetul ArteMiss . Spectacolul este programat pentru ora 19.00, în sala mare a Palatului Culturii, unde Filarmonica de Stat Târgu-Mureș a pregătit un repertoriu bogat cu valsuri și polci celebre. La pupitrul orchestrei Filamonicii se va afla dirijorul argentinian Pablo Boggiano. Programul va fi întregit de duetul  sopranei, Cristina Vlaicu, de la Opera Națională Timisoara, cu tenorul targumuresean, Tibor Nemes. Vor mai urca pe scenă tineri artiști mureșeni, dornici de afirmare, de la Clubul Dance Art , dar și dansatori profesioniști. Seara se va încheia cu valsul pentru public.